Comentarii
Adelina Palade
• sunt sarac dar ma trag din tarani frumosi si intelepti din Tara Hategului
care credeau in pamant si-n lucrurile facute cu suflet ;-)
asa ca suta de lei pe care chiar nu stiam de ce am adus-o pana aci la frantuji
o retrimit acasa ca sa repar raul facut patriei scotandu-i in afara moneda
si ca sa am si io un coltisor, sau mai bine o radacina!! a unuia din plopii cu sot (alegerea ta care din el)
Maria Grecu
Cu drag,
Sandra Pralong
• Spun ca da, merita, si ca din nou este inestimabil ce se intâmpla acolo in Petrila voastra
Raluca Bunescu
| • Foarte misto!!! Raspindesc! Te imbratisez, cd, Liviu Antonesei |
• maestre, zice ca vindeti, da' ce pot sa cumpar? felicitari! Razvan Supuran |
•Multumesc mult pentru acest memento, f. interesanta initiativa cu parcelele. E o solutie ! Daca se poate, rog sa-mi rezervati si mie un certificat, voi trimite zilele astea banii in cont.
Cu prietenie, Simion Asandei.
| • n-ai nevoie de un paznic de muzeu cu pedigri ? Ma bag !... Vintila Mihailescu (directorul Muzeului Ţăranului Român) |
Zubironia liberă
de Ion Zubascu
Despre întemeierea Zubironiei
Domnule mare latifundiar si vestit vanzator de himere Ion Barbu,Am parcurs cu maxima atentie si interes oferta dvs de a fi "fericitul onorific posesor" al unei bucaţele din planeta Pamant, care trece si prin curtea Centrului Cultural Mondial "I.D. Sirbu", din Petrila. Va sunt recunoscator ca v-ati gandit si la servicile mele prestate cu abnegatie si vopsea maro, alaturi de fostul presedinte al Romaniei, Emil Constantinescu, la aripa stanga a portii de intrare in imaginarul, fabulosul viitor domeniu, dar poate mai mult la cantecele cu care am imblanzit stalactitele din Pestera Bolii si liliecii care au zburat in preajma inserata a casei, la parastasul marelui scriitor, cand am cantat pricesne.
Dar cum onoarea costa pentru mine mai mult decat aurul, nu pot primi oferta dvs generoasa decat daca imi veti concesiona respectiva bucata de planeta pe termen nelimitat si cu dreptul de a o declara tara independenta si suverana, cu toate prerogativele legale care decurg in acest sens din legislatia romaneasca si cea internationala, in vigoare: dreptul de a detine granite inviolabile, o constitutie proprie, legi proprii, un parlament, guvern si presedintie proprii, dreptul de a intra in asociatii, uniuni si organisme internationale, limba, imn, drapel si moneda nationale etc, etc.
Tara aceasta, mai mult imaginara decat reala, va purta numele Zubironia, limba ei nationala va fi zubilina, moneda- zubilira, iar cetatenii ei, onorifici sau nu, se vor numi fara exceptie zubironi (zubirioni, in dialect).
Zubironia va apartine de lumea asta doar cat ii va permite parcela vizibila si pipaibila de tarana, insa tara mea va fi mai mult in Lumea Cealalta, mai exact in Imparatia Cerurilor, iar lucrul acesta poate fi inteles foarte simplu si exact, facand urmatoarele precizari topografice, ingineresti:
Voi trage patru raze in cele patru muchii ale parcelei mele de pamant. Conditia pentru a accepta donatia onorifica este sa-mi daruiti si piramida rasturnata si foarte prelunga, care are ca baza suprafata de lut si iarba din curtea Sirbului, iar varful coborand pana va atinge centrul de foc stelar al Pamantului. Tot spatiul subteran dintre aceste patru raze va fi al meu. Am pretentia, de asemenea, sa-mi daruiti si piramida care se deschide in continuare spre ceruri, avand varful in centrul Pamantului, marginile tangibile in parcela de langa casa scriitorului si baza fantastica in largul Universului, undeva cat mai departe, spre fundul metagalaxiei noastre (nu sunt lacom, dupa cum vedeti, si nu ravnesc la alte metagalaxii).
In plus, solicit o garantie scrisa, suplimentara, ca tot ce va intra in acest spatiu, pamantesc si ceresc, râme si cârtiţe, gâze si pasari, ingeri si duhuri, vazute si nevazute, create si increate, sa-mi apartina pe vecie, aceasta fiind tara mea si neamul meu cel zubironesc (sau in graiul viu al locului, zubilitic).
Daca nu-mi veti darui de bunavoie si nesilit de nimeni aceste daruri onorifice, firesti, pe langa zgarcita parcela de pamant, ma voi vedea silit sa le ocup cu forta prin metoda foarte practica a Descalecatului, verificata in istorie de vestitii mei inaintasi Dragos si Bogdan Voda, asa ca mai bine ar fi s-o faceti cu binisorul. Am nevoie de aceste daruri suplimentare pentru ca eu sunt creator de bunuri si valori nelimitate in timp si spatiu si nu as avea unde sa le depozitez pe modesta si cu totul neincapatoarea parcela pe care mi-o cedati, imaginatia mea fara margini are nevoie ca de aer de acest spatiu vital al Zubironiei si, prin urmare, apelez deocamdata cu blandeţe la intelegerea si generozitatea dvs.
Io, voievodul Ion Intaiul, descalecator din Tara Maramuresului, am hotarat si am dzis.
***
Ţara verticală
Cântul II
Prea Înalt Stăpâne Colonizator,
Ideea de a scoate un nou numar al Nirvanei Sociale, focalizat pe subiectul fierbinte al acestor momente istorice, Colonia Literară, despre care cred că vuieşte întreaga, scumpa noastră Românie, mai ceva ca pe vremea „Flăcării violet” – şi îţi recomand să te grăbeşti să cumperi repede, până se mai găseşte, tricoul caţavencilor cu „Cenaclul Falcăra Violetă”, doar la preţul de 15 euro bucata, şi să economiseşti bani pentru voluminosul tratat „Flacăra Violetă”, apărut fulgerător peste noapte, căruia harnica şi neadormita editura Meteor Press îi face deja reclamă masivă în staţia de Metrou Victoria, din Capitală – , este pe masura timpurilor măreţe pe care le trăim şi o dovadă în plus că de la Colonia Penitenciară a lui Kafka, până la Colonia Literară a lui I. D. Sîrbu, nu-i decât pasul mic de la absurd la măreţie, pe care omenirea a ezitat de cele mai multe ori să-l facă în zbuciumata sa istorie.
Prea Bun Stâpâne Colonizator, despre autonomia locală pe care refuzi din descălecare s-o oferi Zubironiei, pot să spun pe scurt doar următoarele: solicită autonomie locală doar cei ce văd lucrurile pe orizontală, aşa cum i-a învăţat istoria imperială de până acum, adică dacă ai o bucăţică de geografie cât de mică, o tot întinzi ca pe-o gumă de mestecat până se face ţară, apoi mai pui de-o descindere peste apele îngheţate ale răului despărţitor de la graniţă şi încendiezi pătulele de fân şi coteţele cu orătănii ale adormiţilor, mai dai o năvălire în toiul nopţii, peste nevestele megieşilor plecaţi la pădure sau cu turmele pe munţi, până îţi iese de-un imperiu, destul de frumuşel ca întindere, şi nu te mai laşi până nu te vezi c-un guvern mondial care bate cu pumnul în masă, în capul trebii planetare.
Dar cu Zubironia şi zubileii ei viteji lucrurile nu stau ca în restul lumii. Zubironia este prima ţară din lume care nu se întinde pe orizontală, ci pe verticală, din centrul de foc stelar al Pământului, trecând prin parcela mediană din curtea Coloniei Literare a Marelui Scriitor, până la marginile metagalaxiei noastre (şi a voastre, treacă de la mine!), aşa cum atât de frumos şi înălţător sânt cântate toate acestea în Zubiada şi Zubileea, epopeile naţionale ale zubironilor. În această ţară unică în lume, care îşi face din ideea de verticalitate un modus vivendi diurn (şi nocturn, dacă vreţi), putând fi o veritabilă, vie, Axis Mundi a planetei Pământ, ideea de autonomie locală pare destul de stranie, gândindu-ne că Zubironia e ca o piramidă inversă, cu vârful infinit de subţire, sprijinit pe miezul de foc al stelei Pământ, şi cu baza infinit de înaltă şi largă, ca o pâlnie vorbitoare predicând deşertului universal de la marginile metagalaxiei nastre. De ce autonomie locală ar putea fi vorba aici, când în Zubironia toate cele văzute şi nevăzute stau una peste alta, una în capul celeilalte, pentru a susţine astfel verticalitatea naţiei, cu înaltă mândrie patriotică, ca în acele piramide umane văzute la circ, în care toţi numeroşii membri ai unei familii se caţără unii peste altii, pe genunchii, pe umerii, pe creştetele, pe ce pot, ale celor de desubtul lor, şi ar fi destul ca doar unul dintre ei să vrea autonomie locală şi toată măreaţa piramidă a trupurilor lor s-ar prăvăli la pămât, în arena nemiloasă a circului.
Aşa stă în univers Zubironia, dreaptă şi mândră ca un lujer de crin cosmic, trup peste trup peste trup, şi suflet peste suflet, oase de moş peste oase de strămoş, peste strămoş peste strămoş, fiu peste tată, nepot peste fiu, iar cel din vârf nu se mai zăreşte nici cu ochiul minţii, şi nici măcar cu cel al imaginaţiei, dar se va naşte cu siguranţă peste milioane de ani lumină, urcând fără odihnă din fundul pământului până în creştetul celui mai luminos soare al materiei universului.
Sigur că zubironii se gândesc încă e pe acum că toată problema ascensiunii neostenite din mândra lor ţară Zubironia ar putea fi rezolvată de un lift cosmic între planete şi sisteme solare, dar ăsta e un subiect delicat, din punct de vedere tehnic, pe care îl vom preamări în alt Cânt al Zubiadei.