PROGRAMUL
„ULTIMA CASĂ”
o sugestie de finanţare
OBIECTIV
''Colonia Literară Petrila''
Pornind
de la afirmaţia lui Ion D. Sîrbu cum că: „Petrila nu era nici sat, nici comună, nici oraş. Era Colonie.”;
Constatând
că-n zilele noastre Petrila, nici măcar Colonie nu mai este.
Iar dacă Colonie nu e, nimic nu e!;
Bucurându-ne
că un număr de entuziaşti (categorie umană pe cale de dispariţie) locuitori ai Petrilei
(NB - entuziasmul nu vine, parol!, din această determinare geografică),
înţeleg să perpetueze memoria scriitorului Ion D.Sîrbu,
specie petrileană rară şi pe cale de dispariţie;
Regretând
că vreme de 20 de ani autorităţile locale tratează cu nepăsare şansa ca Ion D. Sîrbu să devină brand-ul oraşului pe care-l păstoresc
(aici credem că-i vorba de un paradox: toţi locuitorii vor să fie brand-uri şi nici un brand nu vrea să fie locuitor!);
NOI,
''Societatea Civilă Colonialistă'',
Stă în intenţia noastră remodelarea casei memoriale într-o instituţie culturală care să cuprindă un mini muzeu, alăturat unui centru de studii sîrbologice.
Ambii noi născuti îi vedem ca pe nişte organisme artistice vii, vrând a sublinia că opera scriitorului este, azi mai mult ca oricând, de o actualitate apăsătoare.
Totodată, în spaţiul care înconjoară clădirea propriu-zisă, dorim să amenajăm o „agora” menită a dezbate posteritatea scriitorului în cadrul unor manifestări antume nouă.
Ambiţiile noastre converg, cu aceiaşi intensitate, şi în construirea unei galerii de arta în aer liber, cât şi a unui teatru în acelaşi aer curat, ambele în acelaşi spaţiu aparţinând altădată Coloniei Ferdinand.
Întrucât Petrila e una la părinţi, ba mai mult putem spune că-i chiar orfană, gândul nostru zboară către o operaţie de înfrăţire a coloniei noastre literare cu aşezăminte literare gemene şi de peste hotare.
Petrila e drept că n-are hotel, dar braţele noastre deschise, primitoare şi înconjurătoare îi pot primi pe d'alde Elias Canetti, Luigi Pirandello şi, de ce nu, pe vărul Shakespeare.
Piatra de temelie a templului nostru a fost pusă deja. Prin metoda „door to door” combinată cu „leul pentru Ateneu” am reuşit să facem societari la „Memorialul Sîrbu” o bună parte din populaţia amorfă a Petrilei. Sacul cu bani l-am folosit pentru repararea interioară a casei pe care azi,cu bătaie justificată în piept, o raportăm aproape încheiată. Din păcate aşa cum fiecare sac îşi are petecul pe care-l merită, consemnăm realitatea nudă de a fi ajuns la fundul lui.
Un şlagăr d'antărţ glăsuia că „uite-aşa mă bate gândul / să-mi vând casa şi pământul”.
Gândul nostru cel bun e să păstrăm casa, iar gândul şi mai bun este de a scoate totuşi terenul la vânzare.
Despre ce idee genială a trecut prin capul şi gara noastră mică, citiţi în cele ce urmează.
Încheiem, nu înainte de a jura că toate beneficiile rezultate vor fi folosite pentru scopul mai sus arătat.
Scopul scuză mijloacele şi iartă extremităţile.
Dumnezeu ne ajută, dar nu ne bagă şi-n sac.
Şi-a externalizat serviciile şi aşteaptă s-o faceţi Domniile Voastre!